duminică, 13 octombrie 2013

Cremă caramel de dovleac cu smochine



  

     Ideea acestui desert nu ştiu exact de unde mi-a venit, cert este că dovleacul mereu mi-a stimulat imaginaţia . Reţeta este foarte simpla si implică doar câteva ingrediente. 
     Dovleacul se curată de coajă, se împachetează în folie de aluminiu şi se bagă la cuptor pâna se coace. Dupa ce s-a copt  l-am făcut piure cu blendereul şi tot cu blenderul am omogenizat şi ouale, 5 la numar, cu zahărul. Peste piureul de dovleac am adăugat ouăle încetul cu încetul, amestecând cu o spatula, . Amestecul astfel făcut l-am pus la bain marie şi amestecând continu  am intregit compoziţia cu o cutie mică de smântână lichidă. Dupa10 15 minute de bain marie crema se toarnă într-o cratiţa tapetată în prealabil cu zahăr caramelizat. Cratiţa cu pricina, am bagat-o la cuptor în alta cratita cu apă, timp de o ora, după care am lasat la răcit. Am uitat să  menţionez  că în cremă am aruncat şi nişte cardamon pentru a complica puţin aroma.
    Şi pentru ca  îmi mai rămăsese putină compoziţie nefolosită, am luat două forme de briose, le-am tapetat şi pe acestea  cu zahăr ars, am acoperit fundul formei cu alune prajite, am bagat câte o smochina în fiecare şi le-am umplut cu  cremă după care şi acestea au stat o oră la cuptor în bain marie.
   Nu pot să vă zic ce gust a avut la final crema asta, trebuie neapărat sa  încercati, cuvintele sunt de prisos..... 



Un comentariu:

  1. Reteta ta e minunata!
    Iar norocul meu e ca am adus de la tara un dovleac, presimt ca am sa stau in bucatarie cateva ore! :)

    RăspundețiȘtergere